Info Prahova »
*Ploiesti - Istoric

Din punct de vedere istoric, aparitia actualei asezari nu este atestata în nici un izvor. Legenda spune ca demult, înainte de întemeierea Tarii Românesti, într-o poiana spre marginea de miazanoapte a nesfârsitului Codru al Vlasiei, a poposit un cioban, Mos Ploe,impreuna cu cei 7 feciori ai sai cu turmele sale. Gasind aici iarba buna pentru oi, dar si ceva pamânt rodnic pentru agricultura, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el si pentru copii lui, întemeind o asezare careia i-a dat numele sau. Câta adevar contine aceasta legenda este greu de spus.Se mai povesteşte că Ploieştii aveau şapte case şi un schit de maici şi că locuitorii, înmulţindu-se, şi-au cucerit locuri de case şi ogoare, ca toporani în luptă cu pădurea.
Istoricii şi arheologii au scos la iveală o serie de mărturii semnificative care atestă o locuire neîntreruptă a acestor meleaguri, strâns legate de întreaga arie a civilizaţiilor traco-geto-dace. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă unele vestigii mezolitice în zona Ploieşti-Vest şi a unor aşezări neolitice în zona Ploieşti-Nord.

Deasemeni s-au găsit vestigii din epoca bronzului, precum şi din perioadele mai recente din secolele VIII - VI i.Hr. până în pragul epocii romane. Asezarea a aparut probabil în prima jumatate a secolului XIV-lea din mileniul trecut, cam în vremea cuprinderii acestor locuri între hotarele tânarului stat Tara Româneasca. Poate ca întemeietorii Ploiestiului au fost într-adevar ciobani, trecând cu turmele pe un traditional drum de ranshumanta, „Calea Oilor”, astazi o importanta artera a orasului unde se afla sediul politiei municipale. La fel de bine se poate ca acesti primi locuitori sa fi fost si tarani, fugiti de prin satele lor de raul vreunui boier mai hraparet. Si asupra numelui asezarii, legenda s-a confruntat cu parerea unor cercetatori. Unii dintre ei sustin – parere care apare ca o ipoteza si în Dictionarul geografic al judetului Prahova (1897) – ca numele orasului vine de la ploaie, „caci odata fiind înconjurat de paduri mari ce mergeau din partea de nord-vest a urbei si se continuau pâna la Carpati, cantitatea de ploaie a fost si este mare”. Clima orasului nu confirma însa, cel putin pentru ultimul veac, aceasta ipoteza, regimul precipitatiilor nedepasind aici media pe tara. Alti autori, ca Ioan Moruzi, pornind de la afirmatia lui Nicolae Balcescu – ca aici ar fi fost înca din timpul lui Mircea cel Batrân o Capitanie a judetului Prahova – au pretins ca numele ar veni de la plaiesi, de la ostenii destinati sa apere granitele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plaiesi". Oricât de seducatoare ar fi aceasta ipoteza, nu a gasit nici ea prea multi sprijinitori. Cei mai multi s-au raliat ipotezei pe care au îmbratisat-o si Nicolae Iorga, aceea ca numele orasului ar veni de la un stramos comun, acel Mos Ploe, cioban sau taran. În sprijinul ei a fost adusa analogia cu formarea multor localitati din tara, ca si faptul ca în cele mai vechi mentiuni se gaseste scris „Ploesti” si nu „Ploiesti”. Potrivit unei alte legende, spre sfârsitul secolului al XV-lea, Ploiestiul era un mic catun cu noua case si un schit. Catunul s-a extins prin lupta cu padurea, locuitorii lui trebuind sa defriseze an de an noi bucati din ea, pentru a înfiinta alte gospodarii sau pentru a-si largi ogoarele. Amintirea acestui efort eroic a facut ca urmasii lor, atunci când orasul a devenit municipiu, în perioada interbelica, sa aleaga drept emblema doi lei smulgând din pamânt un stejar, imagine care se gaseste si astazi pe stema Ploiestiului. În orice caz, dezvoltarea asezarii a fost destul de rapida, atât ca numar de locuitori, cât si ca economie, pentru ca, la începutul secolului urmator, Ploiestiul capata prima lui atestare documentara în socotelile orasului Brasov.
Din 1567 avem un document intern care se refera la Ploiesti, un hrisov prin care Petru Voda întarea logofatului Coresi cinci razoare de vie pe care acesta le cumparase de la Avrut din Ploiesti. În legatura cu trecere asezarii în rândul oraselor, legenda spune ca Mihai Viteazul, voind sa faca un târg nou pe drumul spre Ardeal, a ales locul si a propus mosnenilor ploiesteni sa le cumpere cu bani grei mosia. Acestia însa, prin pârcalabul lor, au respins mai multe tentative ale voievodului, temându-se ca, odata cu pamântul, sa nu-si piarda si libertatea, sa nu devina rumâni. Mihai a cumparat o parte din mosia Baicoiului si le-a oferit-o în schimb ploiestenilor, care au acceptat „nu pentru ca Baicoiul o fi mai mare, dar pentru ca noi ne tinem stepena de mosneni slobozi si Maria-Ta daruiesti Tarii Românesti un târg nou la coborâtul din plaiuri”. Dintr-un document dat de Radu Voda, la 26 iunie 1615, adevarul istoric apare însa cu deplina claritate, despuiat de poezie. În toamna lui 1597, ploiestenii, chiar daca mai erau liberi, libertatea lor era serios amenintata si n-ar fi avut nici un interes sa se opuna planurilor lui Mihai, iar mosia nu le apartinea lor ci unor mici boieri. Ploiestenii nu s-au mutat nicaieri, ci doar au beneficiat de eliberare sau, în orice caz, de obtinerea unor mici mosii în jurul asezarii.

Citeste mai multe pe: http://www.wikipedia.org